Prima întâlnire a părinților și a copilului cu „Centrul de zi Lizuca”
Această relatare este un exemplu din practica noastră relevant pentru construirea activă a relației de încredere între părinți și practicieni, părinți-părinți și copii-copii prin disiparea anxietății, instalarea sentimentului de siguranță și creșterea confortului emoțional. Deseori apelăm la ateliere de lucru, ca strategie de creștere a coeziunii de grup (între părinți/între părinți și practicieni), care sunt minunate oportunități de împărtățire a impresiilor, temerilor și de identificare de soluții la probleme comune.
Prima săptămână: ,,Să facem cunoștință”
Într-o zi rece de octombrie A., în vârstă de 2 ani jumătate, împreună cu mama sa pășesc timizi, pentru prima dată, în centru. Îi invităm în cabinetul psihologului, alături de educator, într-o atmosferă caldă și relaxată și ne așezăm comod. Teama și incertitudinea se citesc în ochii și pe trupurile încordate ale mamei și copilului. Ne prezentăm și deschidem o discuție relaxată mai întâi despre vreme și despre cum a fost drumul parcurs până la noi, despre cum au aflat de existența noastră și mai apoi conducem dialogul către alte informații precum mediul familial, starea de sănătate, așteptări și dorințe. Educatorul întinde către A. un ursuleț de pluș care zâmbește, moment în care își desprinde brațele din jurul mamei sale, apucă ursulețul, coboară și se îndreaptă, fără a o pierde pe mamă din aria sa vizuală, către alte jucării. Camera este o invitație la joacă, cu păpuși, mașinuțe și cuburi. A. prinde curaj și începe să exploreze spațiul. Educatorul îl aduce pe N. din clasă și îi face cunoștință cu A. Cei doi copii construiesc un turn din cuburi, îl dărâmă și se amuză teribil. Mama copilului continuă discuția și primește un ghid al părintelui din care va afla informații despre etapele de adaptare, despre ce trebuie să facă în următoarea etapă pentru a ajuta copilul în tranziția sa din familie către centru. Este un moment oportun în care mama alungă temerile și anxitățile adresând întrebări. Apoi împreună pornim în cunoașterea spațiului, respectiv a clasei. A., însoțită de noul partener de joacă, se îndreptă către un fort în care stau așezați confortabil un ursuleț de pluș și un hipopotam, iar mama privește cu lacrimi de bucurie zâmbetul copilului său.
A doua săptămână: ,,Familia ,,Lizuca”
Luna octombrie, moment de serbare toamnei, a reprezentat un motiv important pentru noi să organizăm un atelier de lucru unde confecționăm ornamente hand-made. Ca într-o mare familie lucrăm toți membrii, copii, familii și practicieni. A., alături de mama sa, pictează cu dibăcie un dovleac, iar mama lipește frunze decupate cu atenție. În timp ce A. adaugă ultimile tușe de culoare, mama sa face cunoștință cu mama colegului fiicei sale, N. Acestea împărtășesc impresii despre centru și activitățile realizate aici, despre educatori. Ca într-un grup de suport mamele se suțin, își oferă ajutor și stabilesc să organizeze întâlniri și în afara centrului. Mama lui A. capată încredere, se simte mai relaxată când o aduce pe A. la centru, iar discuția cu mama lui N. a mai alungat o parte din incertitudini și temeri și a lăsat loc speranței că totul va fi bine.
Studiu de caz – Centrul Wonder
Centrul Wonder este un centru pentru copii cu tulburări specifice de învățare, care întâmpină dificultăți la școală. Uneori, dificultățile derivă din faptul că au dislexie/disgrafie, dar alteori copiii nu fac față la școală din cauza altor diagnostice, cum ar fi ADHD sau opoziționism. Studiul nostru de caz este un copil cu opoziționism provocator, din familie monoparentală. Mama s-a prezentat la Centru să înscrie copilul deoarece acesta nu face față la școală, are probleme cu învățătoarea și cu colegii, în condițiile în care mama vede că el poate face față din punct de vedere academic.
Copilul nu își dorește să vină, ba, mai mult, refuză să mai meargă la psiholog, deoarece a fost de prea multe ori până acum și nu mai vrea.
Pentru a demara procesul, am început mai întâi cu 5 ședințe de consiliere psihologică și parentală cu mama. Când mama venea la Centru, spunea copilului unde merge și, cât timp era aici, îi trimitea câte o poză cu cabinetul psihologului și cu atmosfera destinsă a întâlnirii dintre ea și psiholog.
După a treia ședință, s-a convenit ca psihologul să trimită copilului câte un mesaj vocal (pe telefonul mami) în care să îi prezinte Centrul și activitățile de aici. Apoi s-a trecut la videoclipuri cu jocurile pe Care le fac copiii în cabinet.
După a cincea ședință, copilul a fost de acord să vină și el la Centru. A întârziat jumătate de oră. Când a venit, a stat 15 minute, încălțat și îmbrăcat, în prag. Psihologul a ieșit din cabinet și întâlnirea a avut loc în sala de așteptare.
La a doua întâlnire, a venit la timp, a intrat în cabinetul psihologic, dar activitatea a avut loc la 1 metru de ușă, îmbrăcat în geacă. Nu a vorbit cu psihologul, nu a stabilit contactul vizual, ci s-a jucat cu mama lui la tăvița de nisip.
După 2-3 ședințe, a început să interacționeze cu psihologul și a început să vină la activitățile de grup. La Centru, s-a întâlnit o dată cu un coleg de clasă de-al lui, așadar a fost invitat la activitățile de grup la care participa și colegul lui de clasă.
Grupurile încep de obicei cu prezentări, astfel a făcut cunoștință cu tot mai mulți copii din Centru.
Când s-a organizat prima tabără terapeutică pentru părinți și copii, au fost invitați și el cu mama lui și au fost introduși în programul de artterapie.
În cea de-a doua tabără, copilul a fost extrem de implicat și a participat kla activitățile de grup cu mare entuziasm. La activitățile de deprinderi de viață, copiii au greblat curtea de frunze moarte. Deși au fost 6 copii, el a gfreblat singur jumătate de curte, iar la fotbal chiar s-a oferit să joace pe un post pe care nu mai jucase pâînă atunci, lăsâns al copil să joace pe postul lui.
Acum, copilul vine la Centru cu jumătate de oră mai devreme și, după încheierea activității, își mai găsește activități și motive să mai rămână. Când mama nu l-a putut aduce, a insistat să fie lăsat să vină singur, deoarece nu voia să piardă clubul de robotică.
Acest studiu de caz este un exemplu grăitor pentru necesitatea unor proiecte ca Butterfly: este un exemplu de bune practici (bună cooperare specialiști-părinte) pentru motivarea copilului să vină la Centru și să se implice activ în terapiile menite să-i ofere o șansă în plus în educație.